Puişorii şi chiflele

Postat de Matu | Postat in Diverse | Postat la data de 03-02-2008-05-2008

0

Parcă sunt făcuţi unul pentru celălalt, aşa-i? :) În principiu nu mănânc la McDonalds şi nici KFC, dar se întamplă odată la câteva luni să ne lovească o dorinţă sadică de a mânca  gunoaie de la ei, numai ca să vedem pe cine îl doare mai tare stomacul a doua zi. Eu deobicei ies pe locul doi, însă nu când e vorba de McDonalds, se pare că am imunitate la gunoaiele lor. KFC e cu totul altă poveste, şi nimic nu poate declanşa reacţii mai nasoale decât un meniu mare Crispy Strips.

Concursul se desfăşoară în felul următor: Se merge la Mall şi se stă la coadă la KFC, printre toţi acei oameni transpiraţi care nu ştiu să-şi facă singuri şniţele. După ce comanzi, încerci să găseşti o masă într-una din cele 3 zone disponibile: acolo unde e aglomerat, acolo unde este curent sau acolo unde este foarte cald. Vă aşezaţi şi încercaţi să ignoraţi aspectul gelatinos al cărnii punând mult sos peste. A doua zi se vor simţi efectele şi puteţi compara reacţiile, care variază de la imunitate completă (mai rar) la o zi pierdută prin toalete (mai des).

Eu n-am nimic cu KFC sau McDonalds că doar nu mă obligă nimeni să “mănânc” acolo şi cred ca nu are rost să povestesc ce aud de la persoane care lucrează pe acolo – poveşti similare se găsesc şi pe net nu foarte greu. Am şi eu o curiozitate totuşi: câţi McPuişori poţi mânca unul după altul (fără a face vreun atac de inimă) ?

Am avut odată nişte bani de aruncat (those were the days… :) ), în care am avut iniţiativa de a găsi răspunsul. După 5 aşa-zişi puişori balotaţi fără probleme, am ajuns la concluzia că nu avea rost să continui pentru aveam lucruri mai bune de făcut, şi cu banii şi cu timpul. Recent însă am analizat problema mai îndeaproape; să luăm în considerare următorul factor: chifla.

Este esenţială în succesul vânzărilor de la McDonalds. Aţi observat că nu se simte aproape deloc? Nu e ca cele care le găseşi, să zicem, la o alimentară. E creată în aşa fel încât să ocupe cât mai puţin spaţiu în burta consumatorului, ca apoi acesta să mai dea bani pe vreo 2 – 3 burgeri până se satură. Defapt, rolul chiflei este acela de a menţine iluzia de burger, de a ascunde gunoiul. Parcă nu ar fi aşa apetisant numai conţinutul într-o punguliţă de plastic transparentă nu? :P Mai mult, McPunguliţă nu sună bine deloc, indiferent de limba în care o spui.

În altă ordine de idei, am avut ocazia de a mă uita la acel fenoment american, concursul de mâncat hotdog. E greţos, nu îl recomand, pentru că “profesioniştii” au tehnici aparte: pentru a salva timp, pâinea se îmbibă într-un pahar cu apă şi se bagă pe gât separat de restul conţinului, cică aşa nu mai e nevoie să o mesteci şi încap mai multe. Defapt, cam aşa ceva se întâmplă şi cu chifla de la Mc dacă ne gândim puţin: chifla e şi nu prea, cam ca vata pe băţ. Desigur nu-ţi dă nimeni un pahar de apă ca să te complici, în schimb ţi-o dau gata pregătită de băgat pe gât.

Despre cartofi nu e nevoie de nici un comentariu, găsiţi tot ce trebuie să ştiţi în filmul de mai jos şi nu vă costă decât 5 minute. Mă rog, pe cei cu stomacul tare nu-i costa decât 5 minute :) .

<a href="http://youtube.com/watch?v=pCfHA7AdjIY">http://youtube.com/watch?v=pCfHA7AdjIY</a>
Aşa-i că vă gârâie maţele? :)

Mâţu’
Semnatura

Nici un articol asemanator.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Scrie un comentariu

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p