Apropo de documentare…

Mâţu’

Exercițiu de imaginație: Cum ar fi mașina perfectă pentru tine? Nu mă refer numai la aspect, ci mai ales la sistemele încorporate. Eu mi-am făcut o listă cu dotările care le-aș include într-o mașina ideală, pornind de la următoarele ipoteze:

• Nu exagerează în tehnologii SF (de exemplu: nu zboară, nu are scuturi, nu se transformă, nu plătește chiria etc.)
• Trebuie să fie un design verosimil (măcar teoretic, dacă încă nu s-a făcut)
• Nu este batmobil-ul
• Considerăm fondurile nelimitate, așa că banii / costurile nu intră în calcul

Dimensiunile

Nu foarte mare, cam cât un Golf 5 ar fi numai bine. Suficient de mică pentru a te strecura mai ușor pe străzile din oraș dar în același timp suficient de încăpătoare. În plus, parcatul e întotdeauna mai ușor când nu ești cât un tanc.

HUD-ul (Heads Up Display)

Atâta timp cât nu e prea intrusiv și acoperă o zonă mică, cred că HUD-ul poate fi foarte util. Desigur datele afișate ar trebui să fie configurabile, în funcție de ce ai de gând să faci. Decât să fiu nevoit să întorc privirea spre bord, mai bine îmi servește parbrizul mură-n gură tot ce trebuie să știu.

Un pic exagerat?

Ok, prea de tot, dar un mic afișaj în stânga jos cu viteza și alte detalii nu ar strica. În plus, HUD-ul poate să meargă mână-n mână cu alte sisteme utile, iar ca să nu ai prea multe informații afișate pe HUD deodată, niște butonașe pe volan ar fi la îndemână pentru a le afișa / șterge.

Senzorii de proximitate

Ăștia ar trebui să fie de 2 feluri, un set de rază lungă și altul pentru obiectele apropriate. Primul poate avertiza șoferul despre prezența mașinilor care se aproprie cu viteză, poate calcula distanța până la cel mai apropriat obiect din față și eventual detectează dacă distanța dintre următoarele 2 mașini este suficient de mare pentru a intra în depășire fără probleme. Sistemul ar putea semnala o posibilă coliziune atât vizual prin HUD cât și audio. Desigur nu vrei să te streze mașina pentru orice nimic, setările ar trebui configurate astfel încât să  reacționeze numai atunci când e absolut necesar. Senzorii de rază mică ar fi pentru asistența la parcare (am văzut undeva un sistem foarte mișto în care îți desena atât poziția curentă a roților cât și unghiul la care trebuie să ajungă pentru a intra perfect în locul de parcare).

Cutia de viteze

Ideal, condusul mașinii ar trebui să implice numai direcția, frâna și accelerația, plus alte câteva funcții adiționale cum ar fi semnalizarea. Nu-mi pasă ce trebuie să facă mașina ca să ajungă la viteza care-i spui să meargă, treaba ei e să execute comanda. Deci cutie automată…

Cheia

Cheia ar trebui să fie o piesă electronică, nu numai o bucată de metal. Mașina va porni numai cu cheia cu care a fost vândută, asta poate că nu ar elimina complet riscul unui furt dar cu siguranță le-ar complica puțin situația curioșilor. Alte măsuri de siguranță pot fi și ele încorporate de genul recunoaștere după amprentă, astfel încât degeaba ți se fură cheile.

Interiorul

Interiorul e important, evident. Dotările din interior ar include bluetooth, priză (poate vrei să-ți încarci telefonul), climă (no duh), încălzire în scaune / bancheta din spate, mp3 cu sunet 7.1. Nimic gen Pimp My Ride (LCD-uri, cascade, acvarii, candelabre etc.), prefer detaliile utile, cum ar fi un mic compartiment frigorific.

Oglinzile

Oglinzile ar trebui să-și ajusteze automat poziția pentru vizibilitate optimă, iar în spatele mașinii ar trebui să fie montată o cameră video. Unul din butoanele de pe volan ar fi un “toggle back view” care ar afișa pe HUD în partea de sus a parbrizului ce se întâmplă în spatele mașinii.

GPS

Deosebit de util pentru cei ca mine, care stau mai prost cu orientarea :roll:

Am uitat ceva?

Mâțu’

ATENȚIE: Nu încercați să reproduceți acest experiment acasă, poate fi deosebit de periculos, după cum puteți vedea.

Mâțu’

Microsoft încearcă din greu să reabiliteze imaginea ultimului sistem de operare sub emblema Windows: nu demult au început campania “Mojave Experiment” prin care vroiau să demonstreze că lumea are o percepție negativă față de Vista nu pentru că ar fi un sistem de operare cu probleme, ci din cauza reclamelor “I’m a Mac, I’m a PC” publicate de Apple. Așa că au făcut un mic experiment în care utilizatori de XP, care auziseră cât de nasol este Vista, au fost puși în fața unei prezentări ce demonstra prototipul următorului Windows “Mojave” (defapt Vista deghizat). Normal că reacțiile au fost pozitive, cel puțin cele publicate.

Problema e că experimentul nu are nici un fel de relevanță, din mai multe motive:

1) Prezentarea a fost făcută probabil într-un mediu controlat, adică utilizatorul nu putea umbla peste tot prin calculator (altfel, de ce nu ne arată și nouă ce au văzut subiecții?)

2) Părerile nu pot fi conclusive după numai câteva minute de contact cu sistemul de operare – cum rămâne cu compatibilitatea soft și hard, existența driverelor, instalarea, performanțele pe alte calculatoare etc. ? Lucrurile acestea nu puteau fi testate într-un timp atât de scurt.

3) Dacă vrei să-i placă cuiva Vista, trebuie să-l păcălești?

Mai nou se vorbește de o campanie publicitară de 300 de milioane de dolari, dintre care 10 merg la Jerry Seinfeld pentru o serie de reclame. Rămâne de văzut dacă este sau nu omul potrivit, însă din punctul meu de vedere un lucru este cert: Vista nu are nevoie de o reclamă mai bună, are nevoie câteva luni de muncă serioasă.

Mâțu’

Își mai aduce careva aminte de algoritmul Make 3D care convertea poze 2D în 3D? Se pare că și cei de la Microsoft sunt interesați de concept, însă abordarea lor este complet diferită. În loc de a folosi o singură imagine, este construit un colaj de poze, fiecare din ele fiind făcută dintr-o perspectivă puțin diferită față de precedenta. Aranjate corespunzător, se obține un mediu navigabil. Softul dezvoltat de către Live Labs se numește Photosynth și include atât un plugin pentru browser care permite vizualizarea synth-urilor (așa numesc ei colajele) cât și un utilitar prin care puteți realiza și voi synth-uri. L-am testat și eu iar rezultatele nu au fost tocmai satisfăcătoare: din 24 de poze nu a reușit să pună cap la cap decât jumătate din ele. E muncă în progres oricum…

Mâțu’

Nu am mai aruncat un ochi pe Discovery de vreo 3 luni de zile, parțial pentru că pe atunci era un program nu tocmai variat, care includea fie emisiuni de genul Orange County Choppers, fie cele din gama How It’s Made. Nu sunt rele nici care din ele, dar când toată ziua numai asta bagă, devine sâcâitor.

Nu știu cum stau lucrurile pe acolo în momentul de față, poate că au apărut emisiuni noi. Cert este că într-o perioadă erau la modă documentarele despre lucruri fictive, de parcă dintr-o dată nu s-au mai găsit subiecte interesante așa că au început să le inventeze. Alien Planet e un exemplu clasic care mă călca pe nervi, un documentar realizat integral pe calculator (dar nu cu cine știe ce grafică sclipitoare) despre o planetă îndepartată și ecosistemul ei fictiv. Exercițiile astea de imaginație nu-și prea au locul pe Discovery. Atunci când vreau să văd pești zburători și păsări cu baloane mă uit la desene, măcar acolo nu se halesc care pe care în tot episodul și nu trebuie suportate explicațiile unei voci plicticoase de fundal.

Mai erau câteva emisiuni sub același principiu de “cum ar fi dacă”. Era una în care echipe de “specialiști” își propuneau să determine care dintre două animale alese ar câștiga într-o luptă. Fiecare echipă specula asupra capacităților animalului pe care vroiau să îl simuleze, iar apoi în funcție de presupunerile făcute construiau un robot (care de cele mai multe ori era imobil sau avea roți). Faza asta dura aproape tot episodul și era cât se poate de inutilă, pentru că la sfârșit se realiza o animație pe calculator reprezentând lupta care nu avea defapt  nici o legătură cu roboții. Era un fel de concurs pokemon: “Du-te hipopotam! Leopardul n-are nici șansă!” în care membrii echipelor zbierau unii la alții cu ocazia fiecărei lovituri…

Decât să mă uit la aburelile sus menționate preferam să mă holbez la genul de documentare generice despre “mistere” sau extratereștrii care se terminau toate cu ceva de forma “We may never know for sure…” cu toate că titlurile emisiunilor sugerau altceva ( “The truth behind …” , “The real…” , “What really happened at…” ). Rezumându-le, obțineam cam așa ceva: Bla bla bla … ceva ceva … defapt nimic nu e clar. Canalul ăsta nu se numea Discovery ?!

Mâțu’

Chef mare de Starcraft azi și nimeni cu care să joc… Bun, mă iau și mă duc până la mall să ușurez un magazin de o copie originală a jocului (zicea Sindel că e suficient de ieftin ca să merite efortul). Ajung la Diverta, mișun puțin printre rafturi până dau de câteva exemplare de Starcraft. Dilemă: eticheta era decupată aiurea și nu se vedea prima cifră a prețului, semăna ori a 3 ori a 8. Ok, întreb la casierie unde stăteau la povești două pițipoance în uniformă. Aruncă una din ele o privire pe cutie: “89 Lei, scrie pe etichetă.” “Nouă sute de mii” adaugă a doua. Hmm… Sindel zicea ceva de 30, dar dânsele insistă că știu ele mai bine. Nu sunt convins, așa că trec la planul B: înapoi la drum până în piața Libertății, tot la Diverta, unde desigur găsesc exact același produs la 39 de Lei.

Morală:

01001110 01110101 00100000 01110100 01100101 00100000 01101100 01110101 01100001 00100000 01100100 01110101 01110000 01100001 00100000 01110000 01101001 01110100 01101001 01110000 01101111 01100001 01101110 01100011 01100101 00101110

Mâine pe vremea asta voi fi cu nasul la soare undeva prin Corfu, așa că vreo 7 zile va fi time-out pe aici. Asta dacă nu găsesc un net pe acolo… Poze și povești la întoarcere, acum e timp de bagaje și un ultim joc de Starcraft.

P.S: In case of plane crash or smth, it was really fun while it lasted.

Heh… aș vrea eu . I am Rich este o aplicație pentru iPhone ce putea fi cumpărată cu numai 999.99 $ (£599.99 în UK) de pe App Store, cel mai mare preț care se poate pune pe un asemenea progrămel. Ce face pentru atâția bani? Absolut nimic. Afișează o piatră prețioasă pe ecran, așa de bling-bling – să vadă lumea că ai bani. Defapt chiar așa sună descrierea atribuită de creatorul ei, Armin Heinrich:

“The red icon on your iPhone or iPod Touch always reminds you (and others when you show it to them) that you were able to afford this…It’s a work of art with no hidden function at all.“

După o serie de plângeri și comentarii, I am Rich a fost scos din App Store. A fost disponibil timp de 24 de ore, timp în care 8 persoane chiar au l-au cumpărat: 6 americani, un german și un francez (sună ca un banc dar nu e). Chiar dacă Apple reține 30% din valoarea aplicației, oricum a ieșit o sumă frumușică și pentru autor. Unul din comentarii zicea “I saw this app with a few friends and we jokingly clicked ‘buy’ thinking it was a joke, to see what would happen. . . . THIS IS NO JOKE. . . . DO NOT BUY THIS APP AND APPLE PLEASE REMOVE THIS FROM THE APP STORE”.

Nu este prima aplicație care dispare din magazin în mod subit și fără vreo motivare oficială: NetShare (care permitea conectarea unui calculator la Internet prin serviciul wireless din iPhone 3G) și Box Office au dispărut și ele în aceeași manieră. Tehnic vorbind, nici una din ele nu încalcă termenii legali implicați în dezvoltarea și vânzarea aplicațiilor, așa că Apple ar face bine să descrie clar ce e voie și ce nu.

Mâțu’

Ați vrut vreodată să creați desene animate? Acum e posibil prin GoAnimate.com. E foarte ușor de folosit și vă pune o grămadă de opțiuni la dispoziție. Pe lângă sute de personaje, decoruri și efecte predefinite puteți adăuga propriile voastre elemente, fie ele animații, personaje sau sunet (muzică și voci). Eu m-am jucat puțin cu ce am găsit acolo și 5 minute mai târziu e gata animația. Nu e nevoie de nici un soft instalat, numai să vă logați gratuit pe website și gata. Mai simplu de atât nu se poate.

Ziceam eu că în curând o să vedem din ce în ce mai des aplicații online făcute în flash. Welll guess what?

Mâțu’