De vreo două săptămâni încoace folosesc Windows-ul (Windows 7) extrem de rar, de cele mai multe ori numai ca să joc un Starcraft în reţea sau să editez ceva în Photoshop. Asta pentru că am instalat ultima distribuţie stabilă de Ubuntu, varianta 8.10, ce poartă numele de Intrepid Ibex. Zilele trecute citeam o serie de articole legate de netbook-urile care vin dotate cu Ubuntu şi faptul că rata de returnare a acestor sisteme este semnificativ mai mare decât cea a netbook-urilor cu Windows XP instalat – în unele cazuri chair de 4 ori mai mare. Diverşi distribuitori au ajuns la concluzii similare, deci e natural să punem întrebarea: e Ubuntu pregătit pentru mase? Dezbaterile Windows vs. Mac şi Windows vs. Linux sunt subiecte de discuţii pe nenumărate forumuri, dar se ajunge de cele mai multe ori la un shimb de înjurături dintre două grupuri de fanatici. Având acum o oarecare experienţă cu Ubuntu în spate (nu este prima), poate că ar fi util să vedem lucrurile prin prisma unui începător în lumea Linux şi impresiile experienţei.

Ubuntu GUI pe un netbook

Să începem cu începutul: instalarea. Înainte de a instala sistemul de operare, e bine să încerci înainte Live CD-ul ca să-ţi faci o impresie generală. Este o opţiune extrem de utilă, care nu am mai întâlnit-o în familia Windows – îţi permite să încarci Ubuntu direct de pe CD, fără a modifica fişierele de pe hard-disk (Windows-ul nu va fi afectat în nici un fel). Presupunând că driverele funcţionează, poţi naviga pe Internet şi testa diversele aplicaţii din dotare. Procesul instalării în sine este similar cu cel din Windows: se completează o serie de informații (partiția destinație, regiunea, ora locală etc.) și apoi aștepți câteva minute până se termină operația. Nimic mai simplu – până aici nota 10.

Prima dată când ajungi în desktop, lucrurile ar trebui să pară familiare. Navigarea este în principiu identică – un dublu-click pe icon-uri deschide locația/aplicația, click-dreapta activează meniul contextual, etc. O diferență ar fi aceea că funcțiile taskbar-ului sunt împărțite de 2 panel-uri diferite: una situată la baza ecranului, care se ocupă de ferestrele  și programele deschise, iar una în partea de sus, unde se află lista cu programe instalate, organizate pe categorii, precum și diversele utilitare și setări ale sistemului de operare. Coșul de gunoi se află în colțul din dreapta-jos, pe bara ferestrelor, care acomodează și setările pentru desktop-urile virtuale (care apropo sunt extrem de utile, un plus uriaș față de Windows, care nu vine dotat cu așa ceva – cu toate că există câteva aplicații atât pentru XP cât și pentru Vista / Windows 7).

Din când în când este necesar să interacționezi cu Terminal-ul, o consolă în care practic tastezi diverse comenzi, în funcție de ceea ce vrei să faci (un fel de Command Prompt). În principiu, orice poate fi făcut cu mouse-ul în interfața grafică poate fi făcut și din terminal. Defapt, poți face mai multe din terminal decât prin GUI, dar ca utilizator de rând ideal ar fi să poți evita terminal-ul pe cât posibil. În cea mai mare parte a cazurilor este posibil, dar uneori e pur și simplu inevitabil, așa că mai devreme sau mai târziu trebuie să mai și tastezi câte o comandă. Partea bună este că nu trebuie să ghicești comenzi: majoritatea instalărilor / operațiilor care necesită aceste comenzi sunt bine documentate și există o grămadă de tutoriale care explică pas cu pas ce trebuie făcut și de ce.

Unul din aspectele impresionante ale sistemului Ubuntu este gradul de personalizare al interfeței. Ca test, am urmat un tutorial prin care l-am făcut să arate ca un Leopard OSX:

Perfect World MMORPG în Ubuntu 8.10, prin WINE

Perfect World MMORPG în Windows 7, nativ

O diferență majoră dintre Ubuntu și Windows este modul în care instalezi și actualizezi programe. În Windows, utilizatorul merge pe website-ul specific aplicației de unde obține kit-ul, după care deschide pachetul descărcat și urmează o serie de pași simpli din care rezultă despachetarea și adăugarea datelor necesare rulării. Acestea se întâmplă presupunând că aplicația este gratuită și că nu există un kit salvat local (sau pe DVD/CD). Poveste e puțin diferită în cazul lui Ubuntu: majoritatea kiturilor se află în așa numitele “repositories”, care se ocupă de distribuția lor prin Internet. Practic, ele nu sunt altceva decât spații găzduite pe servere, ce adăpostesc la rândul lor pachetele programelor. Ubuntu este dotat cu un manager care ține evidența acestor spații, unde utilizatorul poate adăuga, modifica și șterge aceste surse de software. Odată adăugată o locație, programele disponibile de la aceasta vor apărea în meniul Add/Remove. De aici utilizatorul nu trebuie decât să aleagă ce vrea instalat (sau dezinstalat) iar instalarea în sine are loc automat, iar programul va apărea în lista de aplicații. Acesta nu e singurul mod de a instala programe, dar este cel mai facil. Unele aplicații poate că nu se găsesc pe nici un repository, caz în care aveți două opțiuni: fie descărcați pachetul (.deb) care se instalează printr-un dublu-click, fie descărcați codul sursă al aplicației ți îl compilați – variantă ceva mai complicată.

Faptul că Ubuntu vine dotat cu destule “repositories” înseamnă pentru utilizator că nu va trebui să caute pe Internet kituri și nu va trebui să le salveze local pentru a avea acces rapid la cele mai utilizate aplicații, atâta timp cât există o conexiune la Internet. Actualizările se fac în aceeași manieră și pot fi instalate automat de către sistem – asta mai scutește utilizatorul de o problemă. Concluzionând, instalarea unui program este suficient de ușor de realizat în majoritatea cazurilor. Poate că e bine de menționat faptul că structura directoarelor în Ubuntu este semnificativ diferită față de cea din Windows. E intimidant la început, dar defapt organizarea este cât se poate de normală.

Cum rămâne cu productivitatea? Editarea documentelor este o necesitate elementară pentru aproape orice utilizator și adevărul este că Open Office nu e întotdeauna cea mai bună soluție – chiar dacă e gratuit. Mai are probleme de compatibilitate cu fișierele create in Microsoft Office, nu pune la dispoziție chiar toate opțiunile care se regăsesc în rivalul său și poate intergața nu este tocmai pe gustul tuturor. Pentru mine, soluția a venit prin ceva numit WINE, o aplicație care adaugă un nivel de compatibilitate cu aplicațiile Windows. Asta nu înseamnă că orice se poate instala pe Windows va merge și pe Ubuntu, însă Ofice 2007 este un caz fericit. Am reușit să-l instalez fără nici o problemă și rulează conform așteptărilor. Dacă există buguri (și probabil există) sau probleme cu el, eu încă nu am dat de așa ceva în decursul a două săptămâni.

Office 2007 în Ubuntu 8.10, cu puțin ajutor de la WINE

Din păcate, la capitolul productivitate nu totul e roz. Alternative la Photoshop CS4 nu prea există; Gimp este un program foarte bun și ușor de folosit,  dar nu se poate compara cu Photoshop-ul. Singurul Photoshop care am reușit să-l fac să meargă cât de cât bine prin Wine este Photoshop CS2 – dar are câteva probleme. Cât despre Flash, numai varianta 8 funcționează acceptabil. Dacă ești webdesigner sau ai neapărată nevoie de produsele Adobe, atunci ori instalezi o mașină virtuală (cum e VirtualBox) în care rulezi un Windows numai pentru aceste aplicații, ori folosești o configurație dual-boot ca să ai și un Windows pe lângă Ubuntu. O variantă pur-Ubuntu nu prea există la ora actuală din câte știu eu (dacă e, vă rog să comentați că mă interesează  :D  ). La capitolul grafică 3D există Blender, care satisface nevoile de modelare și animație. Cât despre programele de care avem nevoie în fiecare zi (client de chat, player de muzică, client de torrent etc.) avem suficiente opțiuni – personal folosesc Pidgin, Banshee și respectiv Deluge.

Deci… se merită? Ubuntu e perfect capabil să satisfacă nevoile oricărui utilizator obișnuit, atâta timp cât acesta e dispus să învețe puțin. Rulează rapid (mult mai rapid ca Vista, la fel de rapid ca Windows 7) și oferă și eye-candy dacă asta te interesează (google “Compiz-Fusion”). Probabil că majoritatea celor care returnau netbook-urile cu Ubuntu pur și simplu nu vroiau (sau nu aveau timpul necesar) să se adapteze la ceva diferit de Windows XP. Eu nu regret că l-am instalat și nu mi-a creat probleme până acum, însă atâta timp cât nu am alternative reale la Photoshop, Dreamweaver și Flash nu îl pot folosi ca sistem de operare principal.

[UPDATE: dacă vrei să rulezi Ubuntu fără dual-boot, direct din windows și fără a avea nevoie de flash-drive, ai noroc acum!]

Mâțu’

Articole similare:

1. Ubuntu 10.04 Gnome va ajunge la versiunea 3 îndată ce va fi...