Chrome 4

Postat de Matu | Postat in IT | Postat la data de 26-01-2010-05-2008

0

Google Chrome tocmai a ajuns la versiunea 4.0 (cel puțin pentru utilizatorii de Windows) aducând destul de multe îmbunătățiri, dintre care amintiesc posibilitatea de instalare a extensiilor, sincronizarea online a bookmark-urilor, stabilitate și viteză de randare sporite, extinderea suportului pentru HTML5 și lista continuă.

(Credit: Google)

Până în momentul de față foloseam Chrome numai pentru situațiile în care vroiam să fac o căutare rapidă sau să verific conturile de e-mail, revenind domnului Firefox rolul de “browser principal”. Asta s-ar putea schimba curând, deoarece multe din opțiunile care mă atrag la Firefox sunt acum disponibile și pe Chrome, în mare parte datorită extensiilor. De exemplu, în Firefox aveam o extensie pentru gestul “drag” al mouse-ului care deschide un link într-un tab nou din background sau face o căutare pe Google a textului selectat. Această funcționalitate este acum posibilă și în Chrome datorită extensiei Super Drag. O altă extensie foarte utilă este chromeTouch, care permite scroll-ul prin website-uri folosind dragul în zonele în care nu există text, link-uri sau poze – similar cum funcționează drag-scroll-ul în documentele PDF. Și dacă tot suntem la capitolul scroll, SmoothScroll adaugă puțină inerție paginii atunci când folosești mouse-wheel ceea ce e mult mai plăcut decât comportamentul implicit.

Pe lângă diferența evidentă a vitezelor de încărcare dintre Firefox 3.6 și Chrome 4.0 (Chrome este sesizabil mai rapid, atât la randarea paginilor cât și la start-up), Chrome oferă o interfață mai compactă și în același timp mai aerisită (ex: omnibox-ul se ocupă atât de adrese cât și de căutare, nu sunt două câmpuri distincte). Aceste detalii pot fi emulate și în Firefox folosind unele extensii, dar pe măsură ce numărul acestora crește, și timpii de încărcare cresc. Apropo de interfețe aerisite, AdThwart este foarte bun la eliminarea reclamelor de pe pagini, ar merita instalat dacă folosiți Chrome.

Momentan galeria de extensii disponibile pentru Google Chrome nu este atât de mare ca cea pentru Firefox, însă este foarte variată: clienți de Yahoo! Messenger, Twitter, starea meteo, calculatoare, convertoare, extensii pentru integrarea serviciilor sociale, clienți de torrent-uri etc. precum și o grămadă de addon-uri care extind funcționalitatea lui Chrome.

Trebuie menționat faptul că instalarea/dezinstalarea și activarea/dezactivarea unei extensii nu necesită restartarea browser-ului, aceastea au loc automat și necesită un singur click. Să vedem cât de repede adoptă comunitatea această ultimă iterație a lui Chrome, este foarte probabil că introducerea extensiilor va crește considerabil popularitatea browser-ului în lunile ce urmează.

Mâțu’

Articole similare:

  1. Skin: Firefox 4 Nu demult se vorbea despre conceptele grafice pentru următoarea versiune...

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Scrie un comentariu

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p